Sinteza activităţii şi controalelor efectuate în domeniile relaţii de muncă și securitate şi sănătate în muncă în luna octombrie 2025
În perioada 01 – 31.10.2025, activitatea Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava a avut ca obiectiv principal realizarea Programului de acţiuni al Inspectoratului Teritorial de Muncă pe anul 2025, a obiectivelor stabilite potrivit Legii nr. 108/1999 republicată, Legii nr. 53/2003 republicată şi ale Legii nr. 319/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
În perioada mai sus menţionată, inspectorii de muncă din cadrul I.T.M. Suceava au efectuat 306 controale, din care 191 în domeniul relaţiilor de muncă şi 115 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Pentru deficienţele constatate, au fost aplicate 180 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 381.500 lei.
ACTIVITATEA DESFĂŞURATĂ ÎN LUNA OCTOMBRIE
1. Activitatea în domeniul Relaţiilor de Muncă și Combaterea Muncii Nedeclarate:
În urma celor 191 controale efectuate, s-au aplicat 37 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor aplicate fiind de 374.500 lei. Pentru deficiențele constatate au fost dispuse 269 de măsuri în vederea remedierii acestora.
Au fost depistate 16 persoane care prestau activitate pentru muncă nedeclarată, din care:
- 12 persoane ale căror contracte individuale de muncă nu au fost transmise în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activității;
- 4 persoane depistate la muncă fără contract individual de muncă.
Pentru muncă nedeclarată, au fost sancționați 4 angajatori, valoarea amenzilor aplicate fiind de 320.000 lei.
Deficienţe frecvent constatate în domeniul relaţiilor de muncă:
* neîncheierea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă, anterior începerii raporturilor de muncă;
* netransmiterea, în termenul legal, a contractelor individuale de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor;
* netransmiterea modificărilor intervenite în registrul general de evidenţă a salariaţilor;
* nerespectarea prevederilor legale privind munca suplimentară;
* nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la obligaţia de a ţine evidenţa orelor prestate de fiecare salariat;
* nerespectarea prevederilor legale privind acordarea concediilor de odihnă;
* nerespectarea prevederilor legale privind repausul săptămânal.
2. Activitatea în domeniul Securităţii şi Sănătăţii în Muncă și Supravegherea Pieței:
În urma celor 115 controale efectuate, s-au aplicat 143 sancţiuni contravenţionale (141 avertismente contravenţionale, 2 amenzi contraventionale) in valoare de 7.000 lei. Pentru deficiențele constatate au fost dispuse143 de măsuri în vederea remedierii acestora.
Principalele deficienţe constatate au fost:
*lipsa deciziilor privind desemnarea lucrătorilor care aplică primul ajutor;
*semnalizare de securitate incompletă sau lipsa acesteia;
*instruire deficitară sau lipsa instruirii privind securitatea și sănătatea în muncă;
*neefectuarea verificărilor periodice ale echipamentelor de muncă;
*neefectuarea controlului medical periodic, neatașarea fișei de aptitudine la fișa individuală de instruire ssm.
În luna octombrie la Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava au fost comunicate 25 evenimente.
Ca urmare a interogării registrului general de evidenţă a salariaţilor, s-a constatat faptul că, la data de 01.11.2025
figurează ca fiind înregistrate 142.780 de contracte individuale de muncă active.